joi, 28 mai 2015

Submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole”


Încadrarea cererii de finanțare se va face pe cele două domenii de intervenție după cum urmează: 

DI 3A
 investiţiile individuale şi/sau colective care conduc la  dezvoltarea şi modernizarea unor capacităţi de procesare şi de comercializare a produselor agricole, respectarea standardelor comunitare, incluzând tehnologii moderne, inovaţii şi idei noi, precum şi facilităţi pentru creşterea eficienţei şi productivităţii întreprinderilor şi a valorii adăugate a produselor agricole, investiţii privind facilităţi de depozitare şi ambalare, sisteme de management al calității, sisteme prietenoase cu mediul, etichetare, promovare şi marketing în cadrul lanţurilor alimentare; investiţii pentru modernizarea și extinderea sistemelor de colectare și condiționare, coroborate cu activități de marketing și cu creșterea calității produselor. 

DI 6A
 investiţii care vor contribui la crearea de noi unităţi de procesare a produselor agricole locale şi promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare, actiuni ce vor avea ca efect direct crearea de locuri de muncă contribuind astfel la promovarea ocupării forţei de muncă.





Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt:

  - Persoana fizică autorizată 
  - Intreprinderi individuale 
  - Intreprinderi familiale 
  - Societate în nume colectiv – SNC 
  - Societate în comandită simplă – SCS 
  - Societate pe acţiuni – SA 
  - Societate în comandită pe acţiuni – SCA 
  - Societate cu răspundere limitată – SRL 
  - Cooperative agricole  (cooperative agricole de procesare a produselor agricole, cooperative agricole de servicii , înfiinţate în baza Legii nr. 566/ 2004, art.6, lit. a și c cu modificările și completările ulterioare) care deservesc interesele membrilor prin investițiile prevăzute în proiect;
  - Societăți cooperative agricole (societăţi cooperative de consum, societăţi cooperative de valorificare, societăţi cooperative agricole înfiinţate în baza Legii nr. 1/2005, art.4, lit. b), c)  și d) cu modificările și completările ulterioare) care deservesc interesele membrilor prin investițiile prevăzute în proiect;
  - Grup de producatori (Ordonanta nr. 37/2005 privind recunoasterea si functionarea grupurilor si organizatiilor de producatori, pentru comercializarea produselor agricole, cu completarile si modificarile ulterioare) care deservesc interesele membrilor prin investițiile prevăzute în proiect. 

Tipuri de investiţii şi cheltuieli eligibile

În cadrul Submăsurii 4.2 sunt sprijinite investiţiile la nivelul întregului teritoriu al României. 
Un proiect poate cuprinde atât cheltuieli eligibile cât şi cheltuieli neeligibile. Fondurile nerambursabile vor fi acordate doar pentru decontarea cheltuielilor eligibile, cheltuielile neeligibile urmând a fi suportate de beneficiarul proiectului.

Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor eligibili pentru investiţii corporale şi/ sau necorporale , conform următoarei liste indicative a cheltuielilor eligibile:

1. Cheltuieli aferente investițiilor corporale

• Construcţia, extinderea, modernizarea și dotarea clădirilor unităților de procesare;
- construcții destinate unei etape sau întregului flux tehnologic (colectare  -depozitare (materie primă/produse)-sortare-condiționare-procesare-comercializare);
• construcţii destinate protecţiei mediului (aferente investițiilor pentru reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră (GES), energie regenerabilă, eficiență energetică), infrastructură internă şi utilităţi, precum şi branşamente şi racorduri necesare proiectelor;Achiziţionarea, inclusiv în leasing  de utilaje noi, instalaţii, echipamente şi mijloace de transport specializate în scopul colectării materiei prime și/sau comercializării produselor agro-alimentare în cadrul lanțurilor alimentare integrate;

Atenție! 

Sunt permise achiziționarea utilajelor, instalațiilor, echipamentelor necesare activităţii descrise prin proiect, precum și cele utilizate pentru scăderea consumului de energie și a emisiilor GES. 
Vor fi considerate cheltuieli eligibile mijloacele de transport specializate care transportă numai un anumit tip de materii prime/mărfuri adecvate activității descrise în proiect, următoarele:
- Autocisterne,
- Autoizoterme (prevăzute cu izolație termică a pereților, dar fără agregat frigorific, fiind folosite pentru transportul mărfurilor alimentare),
- Autoizoterme cu frig (transport produse perisabile sau cu temperaturi controlate),
-Rulote și autorulote alimentare;
Cheltuielile cu orice alt mijloc de transport nu sunt considerate eligibil

• Cheltuieli generate de  îmbunătățirea controlului intern al calității și conformarea cu noile standarde*   impuse de legislația europeană pentru procesarea și comercializarea produselor agro-alimentare;
*cheltuielile vor fi eligibile începând cu momentul apariției de noi standarde în domeniul agro-alimentar, înainte să devină obligatorii pentru unitatea de procesare.
• Cheltuieli aferente marketingului produselor obținute (ex. etichetare, ambalare);

2. Cheltuieli generate de investițiile în active necorporale:

- Organizarea şi implementarea sistemelor de management a calităţii şi de siguranţă alimentară, dacă sunt în legătură cu investiţiile corporale ale proiectului;
- Achiziționarea de tehnologii (know‐how), patente şi licenţe pentru pregătirea implementării proiectului;
- Achiziţionarea de software, identificat ca necesar în documentația tehnico-economică a proiectului. 
- Cheltuieli aferente marketing-ului produselor obținute, în limita a 5.000 euro:


  • înfiintarea unui site – pentru promovarea și comercializarea propriilor produse;
  • etichetarea (crearea conceptului)
  • creare marcă înregistrată/brand 


Cheltuielile privind costurile generale ale proiectului sunt:

- cheltuieli pentru consultanță, proiectare, monitorizare și management, etc.

Pentru această submăsură pragul minim este de 20 puncte si reprezintă pragul sub care niciun proiect nu poate beneficia de finanţare nerambursabilă. 

Valoarea maximă a fondurilor nerambursabile (intensitatea sprijinului):

Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și grupuri de producători/cooperative și 40% pentru alte întreprinderi și nu va depăși:
1.000.000 Euro/proiect pentru IMM  în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lant alimentar integrat;

1.500.000 Euro/proiect pentru alte întreprinderi pentru proiectele care nu presupun investiţii care conduc la un lant alimentar integrat;

2.500.000 Euro/proiect pentru investițiile care conduc la un lanț alimentar integrat (indiferent de tipul de solicitant), precum și pentru forme asociative (cooperative și grupuri de producători) în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lanț alimentar integrat;

Intensitatea sprijinului nerambursabil se va putea majora, suplimentar, cu 20 de puncte procentuale, în urmatorul caz:
Operaţiuni sprijinite în cadrul PEI.

Atenție! Această majorare a intensității sprijinului nerambursabil se va aplica doar în cazul solicitanților care aplică pe sM 16.1. proiecte ce vizează investitii similare sM 4.2, şi nu  solicitanţilor pe măsura 4.2. 



--------------------------------------------------------
Material realizat de catre  echipa FONDURI-EURO.RO
Pentru mai multe detalii, consultanta, elaborare proiecte:
www.fonduri-euro.ro    -     Primul pas pentru proiectul tau!
www.facebook.com/consultantafondurieuro
Telefon: 0736.348.363

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu